Antreprenorii si proprietarii de afaceri iau in fiecare an sute de decizii, insa ce pot face acestia pentru a descoperi eventualele erori sau puncte slabe in procesul lor decizional?

Din pacate procesul decizional poate fi dificil si este imposibil de anticipat daca decizia pe care urmeaza sa o iei va genera rezultate foarte bune sau va crea o situatie care necesita repararea pagubelor.
Potrivit unui sondaj McKinsey&Company, numai 20% dintre repondenti spun ca organizatiile lor exceleaza in procesul decizional. Desi statisticile nu arata deloc bine, exista moduri eficiente prin care antreprenorii pot imbunatati calitatea procesului lor decizional.

1. Tine cont de starea de spirit

Lumea de astazi este profund marcata de presiunea actiunilor rapide, iar procesul decizional nu face nici el exceptie de la acest ritm. Insa este extrem de important sa tii cont de faptul ca nu de fiecare data esti in cea mai buna forma mentala sau emotionala pentru a lua decizii. Daca te simti agitat, speriat sau furios, poti lua o decizie neplacuta ce ar putea avea consecinte negative de durata.
Daca simti ca ai o stare emotionala proasta, detaseaza-te un moment pentru a-ti limpezi mintea. Respiratia profunda, exercitiile si meditatia sunt activitati excelente care te vor ajuta sa iti imbunatatesti starea generala de spirit si te vor pregati cel mai bine pentru procesul decizional.

2. Evalueaza atent situatia si datele

Nu intotdeauna informatiile pe care le ai in fata reusesc sa creioneze intregul peisaj. Deciziile luate pe baza unor informatii incomplete pot fi adesea gresite. Fa-ti timp pentru a evalua cu atentie intreaga situatie. Fii curios si pune cat mai multe intrebari pentru a te asigura ca ai toate informatiile necesare pentru a lua o decizie buna.
Informatiile pot fi si cel mai bun prieten al tau, dar si cel mai mare dusman, atunci cand iei decizii. Fii atent la excesul de informatii. Un sondaj a constatat ca pentru 44% dintre oameni luarea deciziilor este dificila tocmai din cauza cantitatilor coplesitoare de informatii. In plus, nu trebuie sa iei decizii doar pe baza datelor cantitative. Exista si alti factori, cum ar fi emotia umana, care sunt greu de transpus in date.

3. Analizeaza rezultatele dorite

In bestsellerul sau “Cele 7 obiceiuri ale oamenilor foarte eficienti” dr. Stephen Covey isi indeamna cititorii sa „inceapa cu gandul la final”. Este mult mai usor sa iei decizii atunci cand stii ca alegerile tale te vor duce cu un pas mai aproape de atingerea scopurilor sau obiectivelor strategice. Inainte de a lua orice decizie, acorda-ti un moment pentru a-ti analiza obiectivele personale sau declaratia de principii a companiei. Daca decizia iti intareste obiectivele, inseamna ca este un indiciu bun despre calea pe care ar trebui sa o urmezi.

4. Identifica punctele moarte

Punctele moarte sunt domenii in care esti lipsit de suficiente abilitati, cunostinte sau experienta, ceea ce ar putea influenta negativ luarea deciziilor. De exemplu, decizia de a fuziona cu o alta companie fara o cunoastere solida a dreptului contractual ar putea fi un dezastru. Cere unui prieten sau unui partener de afaceri sa te ajute sa iti identifici punctele slabe sau moarte. Vei proceda astfel cu mai multa atentie data viitoare cand va trebui sa iei o decizie care implica unul dintre punctele tale slabe.

5. Include-i pe altii in luarea deciziilor

Desi antreprenorii si proprietarii de afaceri sunt singurii responsabili pentru succesul sau pentru esecul companiilor lor, ei nu trebuie sa ia singuri decizii. In multe cazuri, poti beneficia de sprijinul altor profesionisti (cum ar fi manageri superiori, resurse umane, avocati, etc.). Participarea altor persoane la procesul decizional poate aduce noi perspective pe care poate nu le-ai luat in calcul.

6. Ia pur si simplu o decizie

Desi este extrem de important sa te asiguri ca ai analizat cu atentie toate optiunile inainte de a lua o decizie, lipsa de actiune este adesea mai grava decat o decizie gresita. Intr-un fel sau altul trebuie sa iti asumi si sa iei o decizie.
O strategie buna este sa iei in calcul cel mai rau lucru care s-ar putea intampla. Daca e ceva cu care poti trai, cel putin te vei simti increzator ca poti remedia situatia daca lucrurile nu ies asa cum ai sperat.

7. Comunica-ti deciziile

Daca ai luat o decizie, este esential sa te asiguri ca toate persoanele afectate sunt informate cu privire la directia pe care ai ales sa mergi. Modul in care iti comunici deciziile poate influenta modul in care sunt primite de cei din jur. Pentru decizii simple, un e-mail sau o nota vor fi modalitati foarte utile de comunicare a deciziei, in timp ce deciziile dificile, care necesita explicatii detaliate, e mai bine sa fie comunicate fata in fata.

Sursa: https://www.entrepreneur.com/article/429618