Fii realist cu veniturile si cheltuielile tale si realizeaza bugetul familiei
Cu totii ne dorim concedii in strainatate, vreo doua masini la scara si copii (daca ii avem) la cele mai bune scoli. Ai spune ca toate acestea sunt conditionate de un salariu generos. Eu te voi contrazice. Se poate intampla ca un salariu bunicel sa nu acopere toate lucrurile de mai sus, in schimb un salariu relativ modest sa fie in stare sa „plateasca” pentru confortul enumerat. Cum asa? Felul in care iti distribui finantele este mult mai important decat suma propriu-zisa.
Daca ti-ai descoperit „viciul” de cheltuitor necontrolat si ai impresia ca banii, oricat de multi ar fi la salariu, parca isi iau zborul in cateva zile, ar fi timpul sa te opresti si sa schitezi bugetul familiei.
Exista 3 pasi strategici pe care ar fi bine sa ii ai fixati pentru a avea siguranta zilei de maine:
1. Stabileste-ti bine obiectivele!
2. Lucreaza la bugetul familiei!
3. Gandeste-te la viitor si incepe sa economisesti!
Cateva greseli facute in bugetul familiei de tineri
Majoritatea tinerilor care isi intemeiaza o familie, fac o serie de greseli – sa le numim greseli de inceput de drum – care le ameninta serios bugetul familiei. Orice inceput de drum este dificil si din acest motiv este important macar sa te feresti de acele greseli „clasice” pentru a evita crizele financiare.
Iata care sunt greselile de care iti vorbeam:
1. Acumularea de mici datorii
Una dintre cele mai intalnite erori pe care le poate face o tanara familie este aceea de a se imprumuta devreme, fara a avea mare nevoie ci doar pentru a-si satisface mici capricii. Toate aceste mici datorii cumulate pot dezechilibra serios bugetul familiei.
2. Estimari gresite ale cheltuielilor
Multe cupluri tinere au nevoie de ceva timp pana a ajunge sa isi estimeze corect cheltuielile aferente unui trai decent. Ei ajung sa isi subestimeze cheltuielile chiar cu 20%.
3. Asigurarile nu sunt o prioritate
Asigurarile de viata si de sanatate par sa nu fie printre preocuparile proaspetilor insuratei care se considera probabil prea tineri pentru a investi banii in ele.
4. Gandurile de pensionare sunt inexistente
Pentru o batranete linistita, o persoana de 20 de ani ar trebui sa economiseasca 10% din veniturile sale, iar o persoana de 30 de ani 12-15%. Din pacate, procentul celor care se gandesc la perioada atat de indepartata de pensionare este foarte mic.
5. Taxele de studiu ale copiilor puse in asteptare
Parintii care vor ca odraslele lor sa urmeze scoli si universitati de renume trebuie sa inceapa sa economiseasca bani in acest sens de foarte devreme. In prezent, chiar si gradinitele (cele particulare) au tarife extrem de piperate, care lasa o gaura destul de mare in bugetul familiei.
Bugetul familiei, in formula ideala, ar trebui sa te ajute sa detii controlul asupra finantelor personale…
…astfel incat sa fii capabil sa iti achiti facturile, sa economisesti pentru educatia copiilor si sa mai pui ceva deoparte si pentru vacantele in familie. Lucrurile par usoare in teorie, te gandesti ca un pix si o hartie ar trebui sa te ajute sa iti planifici corect finantele, dar toata procedura (usor rudimentara) o sa-ti manance ceva timp. Iti pot spune din proprie experienta ca bugetul familiei pe hartie nu este o metoda pe care o poti adopta pe termen lung pentru ca la un moment dat sigur te vei plictisi, te vei enerva sau pur si simplu nu vei mai gasi timpul necesar sa te ocupi de asta.
Alternativa la pix si hartie este aplicatia de buget personal, un software dedicat administrarii corecte a finantelor tale care te va ajuta sa iti achiti toate datoriile si sa economisesti. Eu folosesc un astfel de software si marturisesc ca mi-a usurat mult existenta, iar in acest moment nu as mai putea renunta la el.
Ne tot amenintati cu softu’ asta de nu stiu cat timp…dar cand putem sa-l incercam si noi? ca de convins m-ati convins ca-i util dar nu stiu de unde sa-l iau… 😉
Cu cat mai repede cu atat mai bine…bugetu’ nostru familial se duce usor si sigur in jos…
Mai exact ce software folosesti?
Aplicatia de buget personal de care vorbesc inca nu a fost lansata, este in perioada de testare si urmeaza sa apara in scurt timp. Va vom tine la curent.
Pai poate nu ar fi rau sa lansati o versiune beta care sa fie testata de beneficiari.
Iti multumim pentru sugestie, pe care o vom lua in calcul. Te vom tine la curent si in cazul in care vom lansa o astfel de versiune iti vom trimite o informare pe e-mail.
si eu o astept cu vadit interes…va tot citesc articolele (scrise coreeeeect. Doamne ajuta!) si vreau sa vad mai repede si rezultatul final. nu mi-ar strica un instrument accesibil de urmarire a bugetului familiei si din ce citesc eu la voi suna bine!
numai bine si testare cat mai rapida!
off topic: ar fi util un plugin pentru abonarea la comentarii.
Ne-am gandit si noi la acest lucru si in cel mai scurt timp vom instala plugin-ul. Iti multumim pentru sugestii si asteptam si altele. 🙂