Analiza cheltuielilor. Afla pe ce se duc jumatate din banii romanilor
Romanii aloca 41% din totalul sumelor cheltuite lunar pentru produse alimentare si bauturi nonalcoolice, ne informeaza Institutul National de Statistica (INS) citat de zf.ro, aproape dublu fata de francezi sau italieni. Daca mai adaugam si cei 7,7% dedicati bauturilor alcoolice si tutunului, ajundem la concluzia ca romanii nostri dau practic jumatate din finantele pe o luna pe mancare, alcool si tutun. Analiza cheltuielilor unui roman incepe asadar deloc promitator.
Daca jumatate din banii pe care ii aducem in casa lunar se duc pe mancare, bauturi alcoolice si tutun, ce ne mai ramane pentru restul cheltuielilor, destul de importante pentru noi, zic eu? Ei bine, cheltuielile pentru viitor sunt insignifiante: pentru educatie alocam 0,7% din totalul cheltuielilor lunare, iar pentru sanatate 4,5%. Explicatia? Una simpla, pe care o stim pe de rost: salarii mici, preturi mari.
Analiza cheluielilor la romani, cu un ochi la vecini
Jumatate din banii pe o luna ii dam pe mancare? Sa insemne asta oare ca suntem un popor de gurmanzi? Nicidecum. Situatia sta astfel: la un salariu mediu net de 350 de euro pe luna, un roman da aproximativ 143 de euro pe mancare. Intre timp, un francez, care castiga un salariu mediu net de 2.700 de euro, plateste cam 600 de euro pe alimente.
Potrivit unui raport al Organizatiei pentru Alimente si Agricultura, mancarea nu reprezinta mai mult de 25% din bugetele lunare ale francezilor, italienilor, spaniolilor sau germanilor. Asadar, desi ponderea alimentelor in totalul cheltuielilor romanilor este atat de mare, adevarul este ca cheltuielile romanilor cu produsele alimentare sunt de patru ori mai mici decat cele ale vest-europenilor.
„Aceasta situatie este caracteristica societatilor unde oamenii au venituri modeste si submodeste. Din aceasta cauza ponderea alimentelor in totalul consumului este mare. In ultima perioada se constata si o tendinta de deteriorare a situatiei in sensul scaderii puterii de cumparare. Este o situaie caracteristica societatii romanesti”, spune profesorul de economie Daniel Daianu.
Analiza cheltuielilor, fata de anii anteriori
Totusi, desi ingrijoratoare, situatia este mai fericita decat in anii anteriori, ponderea alimentelor in cosul de cumparaturi coborand cu 10% in ultimii zece ani, de la 51% la 41%.
A crescut insa ponderea cheltuielilor cu mobila , de la 2,95 in 2001 la 4% in 2010, cu sanatatea, de la 2,7% la 4,5% si…ponderea cheltuielilor cu bauturi alcoolice si tutun, de la 6 la 7,7%. Daca unele dintre aceste cresteri ne bucura, unele ne cam ingrijoreaza – nu va spun care, banuiesc ca sunt usor de depistat…
Preturi mari la alimente, salarii mici care se duc in mare parte pe mancare si mai multi bani pe alcool si tutun decat pe sanatatate sau educatie…Acesta este peisajul. Intrebare e: cand se va schimba?
Comentarii recente