Odata ce perioada concediilor se apropie de final, observam, cu stupoare, ca, de fapt, nu doar vacanta si calatoriile se termina, ci si… economiile. Stim ca ne-am plimbat mult si am vazut locuri extrem de frumoase. Mai stim, de asemenea, ca am ales de fiecare data cele mai bune variante, de la pensiuni si hoteluri pana la transport si restaurante, rasfatandu-ne, deseori, peste masura. Desi inainte de a pleca ne-am estimat cu aproximatie cheltuielile, observam mirati, acum, cand ne-am intors din vacanta, ca am consumat aproape de 2 ori mai mult.
Este adevarat ca multi visam vacante ieftine. La fel de adevarat este ca socoteala din targ nu se potriveste cu cea de-acasa. Asa se si explica de ce ajungem sa cheltuim mai mult decat ne-am propus initial, nestiind clar si concret pe ce s-au dus, de fapt, banii. Aceasta situatie este, insa, perfect remediabila. Visul de a calatori mult si ieftin nu este o utopie, ci o… grija mai mare in ceea ce priveste gestionarea bugetului. Iata mai departe cateva sfaturi care te vor ajuta pe viitor sa faci turism cu bani putini:
Concediu ieftin – 10 sfaturi de care sa tii cont
1. Calatoreste oricand, mai putin in weekend
Sa calatoresti in timpul saptamanii este una din variantele low-cost daca nu ai la dispozitie un buget prea mare (sau daca ai, dar vrei sa il folosesti cum trebuie). Trebuie sa stii ca la inceput de saptamana, cand, de regula, hotelierii incearca sa isi acopere locurile libere, cazarea este mult mai ieftina. In plus, in timpul saptamanii orasele sunt mult mai aglomerate, neavand ocazia de le admira frumusetea in tihna. De ce sa nu profiti si tu de aceasta oportunitate, nu? Daca, insa, calatoresti pentru o perioada mai lunga de timp – excursii de cateva saptamani care includ si mai multe weekenduri – aceasta varianta nu este una ideala.
2. Fa-ti rezervarea cu mai mult timp inainte
Putina organizare nu strica atunci cand este vorba de a economisi niste bani. Acest lucru se aplica si organizarii unei vacante. Asa ca, daca ai posibilitatea de a-ti planifica din timp concediul, ar fi indicat sa rezervi o excursie completa la o agentie de turism. Daca ti-ai organiza singur aceasta excursie si, deci, ti-ai cumpara separat biletele de avion lucrurile s-ar complica prea mult. Adica, nu ti-ai mai putea recupera banii sau modifica data calatoriei, in cazul in care iti schimbi planurile.
Un alt lucru pe care multi nu-l stiu este ca majoritatea hotelurilor au preturi mai ridicate daca te prezinti direct la receptie. Recomandat ar fi sa-ti rezervi biletul online, fie de pe site-ul hotelului, fie de pe site-urile care promoveaza oferte turistice (precum Vola, FlyGo etc).
3. Rezervari pentru grupuri mari
O vacanta alaturi de grupul tau de prieteni nu-ti va aduce doar distractie si amintiri frumoase. Ea va veni la pachet si cu un numar de beneficii in ceea ce priveste cheltuielile. De obicei, un grup inseamna minim 10 persoane, iar hotelurile si agentiile iti vor oferi destule oferte atunci cand vei rezerva locuri pentru un intreg grup.
4. Viziteaza-ti prietenii plecati in strainatate
Nu inseamna sa dai buzna peste ei, neinvitat. Insa toti avem prieteni buni plecati in strainatate cu burse sau la munca, prieteni care nu de putine ori ne-au chemat intr-o vizita. Deoarece cazarea reprezinta cea mai mare cheltuiala intr-o vacanta, invitatia lor te va bucura, pe de-o parte, pentru ca ii revezi, pe de alta parte, pentru ca nu mai cheltuiesti atat de mult.
5. Vouchere si promotii speciale
Daca stii sa eviti perioadele de varf, vei gasi oferte speciale, aici intrand vouchere pentru cazare sau chiar pachete complete pentru vacanta. Urmareste site-urile agentiilor de turism si fii pe faza caci, de obicei, astfel de oferte au l0curi limitate.
6. Aboneaza-te la newslettere
Knowledge is power, dupa cum toti stim, iar sa fii in permanenta informat in legatura cu ofertele de sezon si extra-sezon nu este putin lucru. Abonandu-te la newslettere ai ocazia de a fi printre primii care beneficiaza de ofertele tentante ale agentiilor de turism.
7. Calatoreste cu avioanele low-cost si renunta la bagajul de cala
Ofertele pentru biletele de avion la curse low-cost sunt destul de dese. Cu siguranta ai vazut si tu destule, singurul dezavantaj fiind acela ca ele nu includ bagaj de cala, ci doar o geanta de mana, de aproximativ 6-7 kilograme. Daca nu-ti propui sa calatoresti pe o perioada indelungata de timp, poti sa mergi intr-un city break cu un bagaj foarte mic, profitand in acelasi timp de cursele aeriene low-cost.
8. Calatoreste cu autocarul
Optand pentru autocar, mai ales in excursiile organizate, vei scuti destui bani. De cele mai multe ori, costul transportului cu autocarul in cadrul unei excursii este destul de mic, devenind, astfel, o oferta de neratat.
9. Alege campingul
Daca natura este a doua ta casa in care iti petreci majoritatea concediilor, poti opta, fara rezerve, la campinguri. Majoritatea sunt dotate corespunzator cu bai, bucatarie si chiar un foisor cu sala de mese. Ca sa nu mai spunem de pret, care, mai de fiecare data, este unul insignifiant…
10. Fa-ti o asigurare de calatorie
O asigurare de calatorie nu este una foarte scumpa si, chiar daca mai mereu eziti sa dai bani si pentru asa ceva, s-ar putea sa constati ca gresesti. Este recomandat sa o faci deoarece pe drum nu stii ce se poate intampla. Iti poti pierde bagajul, poti pierde chiar avionul sau te poti imbolnavi. In oricare dintre aceste situatii asigurarea de calatorie reduce mult costurile reprezentand, asadar, o garantie pentru o calatorie linistita si lipsita de griji.
Comentarii recente