Medicamente – o cheltuiala pentru fiecare roman
Medicamente! Medicamente! Medicamente! Iata un cuvant din ce in ce mai prezent pe buzele si in mintea romanilor. Nu, nu am luat modelul de la “mai marii” patrioti tulburati ai tarii (se stie), ci chiar avem nevoie de ele, dar ni le permitem din ce in ce mai putin.
Si banii nu reprezinta singurul motiv al “neputintei” nostre de a procura medicamente, ci intregul circuit al medicamentelor in natura. Mai precis, sistemul! Mai nou, se pare ca oricat de bogati am fi, tot nu ne putem permite aceasta cheltuiala pentru ca…traim in Romania (nu, nu adaug continuarea expresiei!).
Cheltuiala pe medicamente: nervi, stres, sanatate
Nu spun ca romanii ar avea bani de medicamente (si aici ma refer la cei de rand); daca nici asta nu auzim aproape zilnic de la pensionari…suntem complet surzi. Ne “irosim” batranii: in loc sa invatam din experienta lor (pe principiul daca n-ai batrani, cumpara-ti!..Dar cu ce?!), ii facem sa vorbeasca toata ziua doar despre medicamente! Manati de aceasta nevoie, nici nu mai au ragazul sa ne spuna care-i treaba cu viata asta. O pierdere pentru toata lumea…
Si cum nu era destul ca bani de medicamente nu aveam, acum aproape ca nu le mai avem nici pe ele! Ele, medicamentele… Conform Gandul.info, piata farmaceutica se afla in scadere, estimandu-se o crestere cu doar 7% in acest an, fata de 16% in anul 2010. Motivele? Deteriorarea sectorului spitalicesc, creşterea termenelor de plata si a datoriilor din sistem, introducerea coplatii in sistemul de sanatate publica. Doar vesti bune!
Medicamente – cum scapi de o cheltuiala in plus?
Simplu, ramai in tara! Romania are cea mai mica rata de compensare a medicamentelor din Europa, adica 59%, avand in vedere ca media pe continent este de 81%. Suntem speciali din atatea puncte de vedere…
Stati, ca nu s-a terminat: Romania se poate “lauda” cu cel mai mare timp de asteptare pentru intrarea pe lista de medicamente compensate a medicamentelor inovatoare – 1.200 zile. In Belgia (stiti, tara aia de pe acelasi continent cu noi, nu din alta lume!), acesta este de 403 zile. Daca avem atatea drumuri proaste cred si eu ca ajung greu…
Dar cum intotdeauna trebuie sa vedem partea plina a paharului, macar am scapat (nu de bunavoie, ci siliti de soarta!) de o cheltuiala in plus: cea pe medicamente…
Romanii – un popor inventiv. Cum micsorezi cheltuiala pe medicamente?
Rogi pe cineva sa te minta ca ale tale medicamente arata, mai nou, ca zaharina (placebo face minuni)! Nu, acum serios vorbind, singura cale pe care o avem este sa fim optimisti si sa ne pastram speranta, gandirea pozitiva ne poate ajuta in ceea ce priveste sanatatea (fizica si mentala).
Si cum romanii sunt foarte inventivi (sau disperati din cauza vremurilor pe care le traim), ceea ce reprezinta cheltuiala pe medicamente pentru unii s-a transformat intr-un profit pentru altii! “Piata” de romani cobai pentru medicamente a crescut in 2010, iar “salariul” pentru un astfel de “job” este de 500€ (+cazare 4 nopti in spital bonus!). Studentii sunt cei care se “angajeaza” cel mai mult in astfel de situatii periculoase.
Din pacate, ar trebui sa puna acesti bani deoparte pentru a-i da pe medicamente in doar cativa ani…
Comentarii recente