Se uita la ea cu o privire galesa, tandra si plina de amor – in fundal urla ametitor bass-ul boxelor de club, lumina palpaitoare a orbit deja toate fiintele umane din club – si intreaba: ”Pisi, iubi mica, nemaipomenita si necunoscuta care-mi esti si vreau sa te cuceresc, nu vrei sa iesim maine la un suc?”. Ea, o zana blonda cu ochi tulburi, isi flutura ametitor pletele si raspunde: „Bat of corz! Da!”. Ceea ce nu rosteste zana blonda este urmatorul gand ce palpaie in capul ei mai tare ca lumina din club: „Dar cine plateste consumatia? Cine plateste consumatia??”.
Cine plateste consumatia? Variante ajutatoare de raspuns.
Prima intalnire este un prim pas catre nunta sau catre o alta relatie esuata sau catre o prima intalnire si niciodata nu va mai fi a doua. Momentul culminant al acestei intalniri nu este sarutul din fata portii, ci momentul in care vine nota de plata. Regulile nescrise ale acestor intalniri spun ca barbatul este cel care plateste in marea majoritate a timpului. Alte reguli nescrise (mai noi) precizeaza ca cel care plateste este cel care a lansat invitatia. Exista si varianta 50:50, in care consumatia este impartita in mod egal, supranumita si platitul „nemteste”. Ne pare rau, dar reguli nescrise in care plateste doar femeia nu au fost inventate inca.
Si raspunsul corect la intrebarea „Cine plateste consumatia?” este…
Care este totusi varianta corecta? Cine plateste consumatia la o prima intalnire? Cine plateste consumatia la o a doua intalnire? Dar la a 100-a iesire in oras? Raspunsul la aceasta intrebare variaza in functie de persoanele implicate in aceste intalniri. Este ok ca nota sa fie impartita in mod egal, chiar daca barbatul a lansat invitatia. Este la fel de ok ca barbatul sa plateasca intreaga nota, chiar daca femeia a lansat invitatia. In general, totul este ok atata timp cat intalnirea nu a esuat. Doar atunci incep procesele de constiinta ale persoanelor participante la acest ritual: „Cine plateste consumatia? Sa plateasca el! Oricum a vorbit intr-una de fotbal si eu am ascultat.” „Ce fitoasa e fata asta si ce ochelari de firma are. Cine plateste consumatia? Sa plateasca ea! Oricum a vorbit intr-una de moda si eu am ascultat”. Daca vorbim de relatii stabile atunci aceste detalii pot fi stabilite impreuna: platesc pe rand sau in mod egal sau plateste doar barbatul pentru ca are pensia mare, iar iubita lui trebuie sa isi dea licenta. 🙂
Cum, cat si cine plateste consumatia in Romania si nu numai.
Un studiu realizat la initiativa SABMiller, clarifica un pic situatia cu privire la dilema notei de plata. Romania pare a fi cea mai armonioasa tara din acest punct de vedere: barbatii sunt dispusi sa plateasca la o iesire in oras, iar femeile dispuse sa imparta nota de plata. 92% din barbatii romani considera ca ei sunt cei catre trebuie sa isi sacrifice portofelul la o intalnire. 58% din romance se asteapta ca la prima intalnire nota sa fie platita „nemteste”, iar doar 35% din ele sunt dipuse sa imparta nota cu partenerul lor stabil.
Barbatii rusi sunt cei mai putin dornici in a face cinste la o intalnire: doar 50% din ei prefera sa plateasca intreaga consumatie. Si atunci probabil doar daca este vorba de vodca… 🙂 Femeile ideale din Europa sunt suedezele: 86% din ele sunt dipuse sa imparta nota in mod egal la prima intalnire, iar 78% dispuse sa imparta nota si cu partenerul lor stabil.
Cine plateste consumatia? Cine plateste? Eu, tu, noi?
Uneori raspunsul la aceasta intrebare chiar nu conteaza. Iubirea sclipeste in ochi, inima bate puternic si atunci cine se gandeste si la portofel? Cine plateste consumatia chiar nu mai are nicio relevanta! Timpul poate fi o capcana, iar atunci cand totul se indreapta catre o relatie stabila exista si riscul discutiilor de genul: „Pisi, iubi mica, nemaipomenita si cunoscuta care-mi esti mi-ai mancat toti banii!! Ai profitat de mine!! Nu mai am buget, nu mai am card, nu mai am nimic!”. Ea, o zana fosta blonda cu ochi la fel de tulburi, isi flutura pletele actual roscate si raspunde: „Nenorocitule! Plec la mama!”.
La voi cine plateste cosnumatia?
Astept pareri.
e.. aici pt mie e o problema! mai repede paltesc eu decat sa-l pune pe cel cu care am iesit intr-o situatie penibila. de ce penibila.. asa o simt uneori, poate gresesc. mi se pare tot gestul asta transformat in obligatie. asa se face! asa se face dc iti doresti si dc vrei! poate ca nu vreau sa raman datoare! poate ca prefer sa simt ca ceva imi este oferit din suflet nu pt ca trebuie, indiferent despre ce e vorba.
In cazul asta, prietenul tau, daca exista unul deja, sau cel care va aparea, trebuie sa se considere un norocos!