Portofel pierdut, il declar nul
Ei bine, putini sunt cei care nu au pierdut macar o data in viata un portofel. Daca nu ai patit-o pana acum, iti recomand sa nu fii prea increzator in fortele proprii, caci ti se poate intampla si tie oricand, fie ca iti pica pur si simplu din buzunar, ori iti este sustras cu marsavie. Si uite asa te trezesti ca vrei sa cumperi ceva si…ia portofelul de unde nu-i! Portofel pierdut – sa fie oare o tragedie mai mare?!
Cand nu gasesti ceva, cel mai natural lucru pe care il poti face este sa il cauti. Si uite asa incepi sa scotocesti prin geanta, rucsac, sau buzunarele interioare si exterioare ale hainei. Fiecare compartiment este intors pe toate partile posibile si imposibile, pana cand accepti descumpanit deznodamantul: portofelul e dus – pierdut, furat…
Portofel pierdut. Si acum?!
Dupa ce ai tras aer in piept si ai recunoscut nenorocirea, trebuie sa te mobilizezi, pentru ca paguba sa nu creasca. Iata ce trebuie sa faci:
1. Blocheaza cardurile!
Daca stii ca, printre altele, in portofel tineai si cardurile bancare, pune rapid mana pe telefon, suna la bancile la care ai deschise conturile si cere sa-ti fie blocate cardurile. Astfel, chiar daca le-ai zis adio banilor cash din portofel, nu vei ramane fara bani deloc. Insa nu uita, trebuie sa te misti repede!
2. Suna la politie!
Dupa ce te-ai linistit in ceea ce priveste cardurile bancare, urmatorul pas este sa suni la 112 si sa reclami disparitia portofelului. Chiar daca nu ai mare incredere in organele de politie, eu iti recomand totusi sa nu sari peste acest pas (si urmatoarele). Nu se stie niciodata! Dupa ce o sa raspunzi la o serie de intrebari prin telefon, vei fi chemat la sectia cea mai apropiata de locul unde banuiesti sau stii ca ti-ai pierdut/ ti-a fost furat protofelul.
3. Dilema: portofel pierdut sau furat?
Odata ajuns la sectia de politie, in cazul in care stii ca portofelul ti-a fost furat, este posibil (foarte posibil!) sa primesti unele „recomandari” cum ca ar fi mai bine sa declari portofelul pierdut, si nu furat. De ce? Pentru ca procedura este mult mai simpla in cazul unui portofel pierdut. Daca te incapatanezi totusi sa il declari furat, pregateste-te pentru…dictare! Cum in Romania nu exista documente tip, va trebui sa scrii totul integral: o declaratie in care povestesti in detaliu tot ce ti s-a intamplat (cum, nu stii ce culoare avea camasa celui care statea in stanga ta in autobuz?), iar al doilea document este o cerere catre comandantul sectiei de politie, prin care ii soliciti sa ia toate masurile legale care se impun in acest caz.
4. Valoarea prejudiciului
Dupa ce termini de redactat „povestea”, trebuie sa estimezi care este valoarea prejudiciului ce ti-a fost adus, pentru ca, in cazul in care hotul va fi prins, sa te „constitui parte civila intr-un eventual proces penal.”
Dupa cateva ore de stat la sectie, vei primi un bilet cu numarul de inregistrare al plangerii penale si iti vei lasa numarul de telefon, in eventualitatea in care iti va fi gasit portofelul.
Insa „distractia” nu se termina aici, ci continua cu refacerea tuturor documentelor pe care le aveai in portofel. Asa ca, recomandarea mea calduroasa – de om patit – este sa ai mare grija de el, micutul obiect in care tii atatea lucruri de valoare!
Comentarii recente