Ideal ai fi sa nu-si faca nimeni griji in ceea ce priveste acoperisul de deasupra capului, dar, fara a va spune o noutate acum, pentru multi dintre noi aceasta este una dintre problemele majore. Facem sacrificii, suntem dispusi sa renuntam la multe, dar la un loc cald spre care sa te indrepti seara, nu poti, nu ai cum sa renunti.

Rate la banci si Chirie – bile albe, bile negre

Da, ar fi de vis sa ai suficienti bani sa-ti cumperi cat ai clipi casuta ta, sau s-o primesti de la parinti sau alte rude, dar…realitatea spune altceva. Se da o lupta crancena pentru propriul camin: credite, zeci de drumuri la banci, rate pana la adanci batraneti sau chirie, pretentii absurde ale proprietarilor, riscul sa fii dat afara cand iti e lumea mai draga… Si daca nu ne incadrezi in categoria „cu bani” sau „casa de la parinti” ce ar trebui sa alegi?


Avantaje si dezavantaje credit la casa. Sa uiti de chirie?

Avantaje
Tocmai ti-ai terminat studiile si vrei sa te muti in sfarsit in propria casa fara sa mai platesti chirie. E de dorit sa cumperi o casa cu banii jos insa cum puterea de cumparare a multora dintre noi este scazuta, suntem nevoiti sa ne orientam catre banci.

Da, te inhami la o rata de 20 sau 30 de ani insa te linisteste ideea ca banii nu vor fi risipiti pe chirie ci vor fi investiti in propria ta locuinta.  Avantajul e ca nu te mai afli in postura de chirias ci de proprietar avand libertatea sa faci orice fel de modificari dupa bunul plac si stii ca ai ceva al tau. Mai ales daca a pus stapanire pe tine simtul proprietatii

Situatia economica actuala aduce un aer proaspat si inclina balanta credite – chirie in favoarea ratelor la banci, rate care au devenit, indeosebi la imprumuturile contractate prin programul Prima Casa, incurajator mai mici decat chiriile.

Dezavantaje

Iti lipseste avansul si asta face imposibila achizitionarea unui apartament. Asa ca pui bani pe bani o perioada mai mare sau mai mica de timp, in functie de marimea venitului tau lunar si a ajutorului din partea celor apropiati, si alergi la banca. Constati apoi ca trebuie sa platesti diverse taxe si comisioane la dosarul de creditare.  Pe langa alergatura si cheltuieli neprevazute vei fi nevoit sa te inarmezi cu multa rabdare si nervi de otel mai ales daca noua ta casuta se afla inca la stadiul de proiect.

Intr-un final ti se da unda verde si arzi de nerabdare sa te muti in casa ta. Realizezi totusi ca trebuie sa scoti bani si pentru mobila si electrocasnice.  Dupa ce te-ai mutat intervin alte aspecte. Trebuie sa te tii strans cu dintii de job, chit ca nu-ti place, astfel incat sa-ti asiguri o stabilitate financiara si certitudinea  ca nu ajungi in situatii neplacute cu banca. Mai apoi, pe termen lung, apare riscul ca imobilul luat in rate sa se devalorizeze si realizezi, la finalul perioadei de creditare, ca ai platit mult prea mult.

Ce plusuri si minusuri presupune locuitul cu chirie?

Plusuri

Vrei sa te muti mai aproape de locul de munca sau intr-o zona mai linistita, cu mai multa verdeata? Simplu. Platesti un avans si o garantie si esti ca si mutat. Locuitul in sistem de chirie presupune mobilitate si usurinta in alegerea unei locuinte in functie de bugetul si pretentiile fiecaruia. Si daca la un moment dat te afli intr-o situatie critica, n-o sa-ti ia nimeni casa, gasesti o solutie temporara: te muti la ai tai sau la o prietena pana te pui pe picioare, sau cauti ceva mai ieftin. Incerci sa negociezi chiria cu proprietarul, il rogi sa te mai amane o luna…

Minusuri

Poti avea ghinionul sa dai peste proprietari dificili cu diferite si multiple restrictii in ce te priveste (fara prieteni, fara petreceri, fara animale de casa etc) . Poti sa gasesti o locuinta pe gustul tau dar sa fie partial sau deloc mobilata sau te poti trezi, din cauza instabilitatii pietei financiar-valutare, ca ti se mareste chiria chiar daca tu ai semnat un contract la o anumita valoare lunara. Sau poti fi anuntat ca de luna viitoare trebuie sa parasesti apartamentul…

Lipsa unei legi a chiriasului care sa-l protejeze de capriciile proprietarilor si de fluctuatiile valutare e simtita ca un mare minus in ale mutatului in chirie.

Nu exista o varianta buna si una proasta. Decizia este la tine, in functie de prejudecati, de planurile pe care le ai pe termen scurt si lung, de situatia financiara.

Eu doar te sfatuiesc sa procedezi in felul urmator: inainte sa iei o decizie, fa-ti bine calculele, pune pe hartie atat avantajele cat si dezavantajele si fa in asa fel incat casa sa nu devina scopul suprem al vietii.  Dupa aceea, indiferent de ce ai ales, trebuie sa fii impacat cu optiunea ta, sa incerci sa vezi numai avantajele,  sa nu fie un motiv de stres in plus; sunt deja suficiente. Lumea in care traim este una stresata…

Stiu, sa dai sfaturi e usor…

Deci? Rata la banca sau chirie?